miercuri, 9 mai 2012

Publicații periodice recente

Sala de lectură deține cca 13 417 volume de publicaţii periodice în serie: 260 tit. reviste, 60 tit. ziare. Vă informăm cu numărul de rînd al revistelor abonate.



Achiziții noi

În sală funcționează expoziția permanentă ACHIZIȚII RECENTE prin care utilizatorii sînt informați cu documentele (cărți, reviste, CD-uri) achiziționate în Bibliotecă pe domeniile de profil ale sălii: Filosofie, Economie, Management, Drept , Geografie, Istorie.





Documente recent achiziționate de Bibliotecă pe domeniile de profil  ale sălii

Politică

Djuvara, Neagu. Amintiri din pribegie (1948-1990) / Neagu Djuvara. - Ed. a 8-a. - Bucureşti : Humanitas, 2011 (Suceava : Accent Print). - 503 p. : fot. - (Seriile de Autor). - ISBN 978-973-50-2921-0
Neagu Djuvara (n. 1916 ) - istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier român, lider activ al emigraţiei române din Paris şi consilier pe probleme de politică externă al preşedintelui Republicii Niger timp de 23 de ani. Amintiri din pribegie (1948-1990) - o carte autobiografică care reflectă povestea vieţii sale. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi politică, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, spionaj, jurnalistică
32(498) / D54
Total ex.: icr-1; sl1-1.

Economie

Moldovanu, Dumitru. Doctrine şi economişti celebri / Dumitru Moldovanu ; red. : Elena Oteanu. - Ch. : ARC , 2011 (Combinatul Poligrafic). - 372 p. : fig. - ISBN 978-9975-61-634-8
Lucrarea pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi de domeniul teoriilor, şcolilor şi doctrinelor economice clasice şi contemporane informaţii interesante şi utile. Analizează istoria gîndirii economice din antichitate şi evul mediu, formarea ştiinţei economice. Prezintă gîndurile, concepţiile celor mai mari savanţi economişti ai lumii: Adam Smith, Alfred Marshall, Thomas Malthus, Leon Walras, David Ricardo etc…
330.8 / M87
Total ex.: sl1-1

Ustian, Ivan. M. Eminescu: „Omul produce scopuri...” (Eminescu şi teoria economică) : Instituţionalismul cultural-literar / I. Ustian. - Ed. a 2-a rev. şi completată. - Ch. : ASEM , 2010. - 428 p. : fot. - (Scriitorii-economişti ai lumii). - ISBN 978-9975-75-532-0
Aflată la a doua ediţie revăzută şi completată, lucrarea poartă un caracter analitic, novator şi util pentru tineretul studios , conţinînd informaţii despre opera economico-sociologică a marelui Eminescu.
În monografie, este analizată evoluţia conceptelor economice ale lui Mihai Eminescu, care se conţin atât în opera sa literară, precum şi în articole de publicistică, manuscrise.
Sînt scoase în evidenţă comentariile pe marginea lucrărilor lui A. Smith, J.S. Mill, S. de Sismondi, F. Bastiat şi J. B. Say, studiate minuţios de genialul poet.
Autorul pune accent pe ideea fundamentală că economia este o ştiinţă a libertăţii, împărtăşită de mari poeţi ai lumii: Byron, Puşkin, Eminescu,  
330.8 / U89
Total ex.: sî1-1

Drept

Doraş, Simion. Criminalistica : [pentru uzul studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi practicienilor în domeniu] / Simion Doraş ; red. : Eugenia Balan. - Ch. : Cartea Juridică , 2011 (Tip. Centr.). - 629 p. : fig., tab. - (Cartea Juridică). - ISBN 978-9975-53-015-6
Prin metodologia de prezentare, analiza profundă, stilul academic, lucrarea poate fi apreciată ca un tratat de criminalistică. Sunt cercetate noţiuni generale ale criminalisticii, sistemul cursului criminalistica, funcţiile şi sarcinile, metodele şi principiile fundamentale ale criminalisticii, legătura criminalisticii cu alte ştiinţe. Lucrarea se doreşte a fi un instrument valoros în formarea viitorilor specialişti în domeniu.
343.9(075.8) / D69
Total ex.: sl1-1.

Contabilitate

Contabilitatea întreprinderii / Lilia Grigoroi, Liliana Lazari,   Aliona Bîrcă [et al.]. - Ch. : Cartier , 2011 - 508 p. : tab., scheme - (Cartier educaţional / coord. de Liliana Nicolaescu-Onofrei). - ISBN 978-9975-79-703-0
Lucrarea se prezintă ca un prim curs de contabilitate, elaborat în conformitate cu programa analitică a disciplinei „Contabilitatea întreprinderii”. Cele 12 capitole ale lucrării dezvoltă aspectele teoretice şi metodologice cu privire la prelucrarea datelor şi obţinerea informaţiilor aferente activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor şi cheltuielilor necesare deciziilor interne, privind activitatea entităţii, dar mai ales celor necesare utilizatorilor externi.
Testele de autoevaluare incluse la sfîrşitul fiecărui capitol vor contribui la o mai bună însuşire a materiei expuse.
657(075.8) / C69
Total ex.: sl1-2.

Istorie

Gibson, Clare. Cum să citim simbolurile : Introd. în semnificaţia simbolurilor în artă / Clare Gibson ; trad. din lb. engl. S. C. Graal Soft  SRL. - Bucureşti : Litera Intern., 2010. - 256 p. : fot., il.- ISBN 978-973-675-716-7
O introducere practică în înţelegerea şi aprecierea bogăţiei de simboluri folosite pretutindeni în artă, din perioada antică până la cea modernă. Cu o abordare regională şi tematică, această carte examinează originile, stilul şi semnificaţia celor mai importante simboluri din diverse culturi, explică limbajul simbolurilor, explorează simbolurile imaginilor sacre, identitatea personală şi sistemele simbolice, comparînd asemănările şi deosebirile dintre culturii.
929 / G57
Total ex.: icr-1; sî1-1.