miercuri, 30 aprilie 2014

Colecţia 100 idei geniale

Atunci când muza se lasă prea mult aşteptată, inspiră-te din ideile care aduc succes.
Sfaturile oamenilor de afaceri de succes au fost întotdeauna căutate de cei interesaţi de autoperfecţionare şi chiar dornici să pornească pe drumul antreprenoriatului. Vă propunem să Vă inspiraţi din cele opt volume ale colecţiei 100 idei geniale cu sfaturi utile de la companii de top din întreaga lume.

Toate volumele  colecţiei sînt scrise într-un limbaj accesibil, conţinutul este uşor de citit, structura pe capitole este coerentă şi simplifică accesarea informaţiilor. Fiecare volum reprezintă o compilaţie de experienţe profesionale, păreri şi sfaturi ale celor mai populari profesionişti din economia mondială (Steve Jobs, Richard Branson, Warren Buffett, Bill Gates).


marți, 8 aprilie 2014

8 aprilie - Ziua internaţională a Rromilor

... popor cu care convieţuim de secole fără a-l cunoaşte încă...”
                 Alecu Russo

        În fiecare an la începutul lunii aprilie se sărbătoreşte Ziua internaţională a Rromilor. Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Londra, în 1971, la primul Congres Internaţional al Rromilor. Atunci s-a luat decizia că 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Rromilor din întreaga lume.
       Tot atunci a fost adoptat imnul internaţional al rromilor, cîntecul "Gelem, gelem", al cîntăreţei Olivera Vuco şi steagul internaţional al rromilor, avînd jumătatea de jos verde, simbol al cîmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizînd, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de altă parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.
        Două decenii mai tîrziu, la Congresul Mondial al Rromilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaţionale a Rromilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO.


 Vă invităm să vizionaţi expoziţia Rromii în Moldova : între toleranţă şi prejudecăţi vernisată în Sala de Lectură 1